Serghei Timofeev – [Aparatele unui timp liniștit]

Serghei Timofeev (n. 1970) este poet, jurnalist, traducător și DJ. A publicat până acum șapte volume de poezie. Poemele sale au fost traduse în engleză, italiană, suedeză, germană, ucraineană. Este unul dintre pionierii genului video-poem din spațiul cultural post-sovietic, primul său video-poem intitulat „Repetiția orchestrei” fiind realizat în 1994, cu sprijinul regizorului Victor Vilx. Serghei […]

Citeşte mai mult

„Poesis internațional”, la 10 ani

Proaspăt ieşită din tipar – în vremuri în care pare că doar rezilienţa înverşunată a oamenilor de cultură, fie ei artişti, literaţi, ori doar umanişti pasionaţi, reuşeşte să mai menţină suflul cultural al ţării noastre -, revista semestrială „Poesis internațional” împlineşte un deceniu de viaţă în care a acumulat „peste 5000 de pagini de literatură […]

Citeşte mai mult

Adrian Diniș – [Toate zborurile au fost anulate]

Adrian Diniș (1986-2018) s-a născut și a trăit în București, unde a absolvit Universitatea Româno-Americană, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. A debutat cu Poezii odioase de dragoste (Vinea, 2010) și a continuat să publice texte în antologii precum Cele mai frumoase poeme din 2010 (Tracus Arte, 2011), Cu […]

Citeşte mai mult

Cristina Hermeziu – [între timp îţi vezi de viaţa ta]

Cristina Hermeziu | Sursa foto: Lettrescapitales.com

Cristina Hermeziu este jurnalist literar şi traducător, doctor în Filologie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, din 2004. Până în 2005, când s-a stabilit la Paris, a fost realizatoare de emisiuni la TVR Iași. Între 2004 și 2006 este cercetător bursier la Universitatea Paris II și la Institut Français de Presse și obține o […]

Citeşte mai mult