Sorin DespoT: „Spoken Word – un alt mod de comunicare a poeziei, dar și un alt gen artistic”

Primul meu contact live cu „spoken word” s-a întâmplat în iulie 2019, când am participat la seria de evenimente „Poezie 4×4: Pod poetic New York – Bucureşti”. Poezia de peste Ocean, citită/recitată/interpretată („vorbită”, în traducerea mea brută de atunci) pe scenă chiar de către autorii ei, transmitea alte emoții decât cea pe care o lecturam, în intimitate, în diferite chapbooks. Am vrut să aflu mai multe despre acest gen de performance, cu un făgaș atât de bine conturat în cultura americană, despre modul în care este „șlefuit” transferul cuvântului gândit și scris în(spre) cel rostit – mai mult, în fața unui public nu doar atent, ci și participativ – și am stat de vorbă atunci cu Mason Granger, unul dintre poeții invitați.

Curiozitatea mea a persistat, iar astăzi mă bucur să pot înțelege mai bine acest gen de expunere a poeziei – de data asta din perspectiva unui poet român, Sorin DespoT, cel care a facilitat (și participat la) seria de ateliere „Strada fără nume” (Timișoara, 2021). Pentru Sorin, „spoken word” este nu doar un fenomen care ar putea umple un „vid de piață” ci, mai important, o experiență transformațională. Atât pentru poeți, cât și pentru publicul iubitor de poezie.


Ce a însemnat pentru tine experiența atelierelor de „spoken word” de la Timișoara?

Sorin DespoT: Ciao, Dana, cum spun timișorenii 🙂 . Merci pentru invitație. În afara ocaziei de a reveni în Banat, unde mă simt tot mai mult ca acasă, seria de ateliere de spoken word de la Timișoara înseamnă mult (și multe) pentru mine, din cel puțin trei motive:

  1. Am participat la organizarea unui proiect bine gîndit, bine executat și bine finanțat – o gură mare de aer! Mulțumită invitației lui Norbert Tako, am avut ocazia să lucrez alături de oamenii din culisele festivalului Strada Fără Nume, în contextul căruia au fost organizate atelierele. Oamenii ăstia, pe cît de mișto, pe atît de discreți și de binevoitori, se ocupă și de organizarea altor două festivaluri: Plai și JazzTM. Dana, crede-mă, rogu-te, data viitoare cînd tu și cititorii tăi ajungeți la Timișoara, e musai să îi vizitați la Ambasada (Faber), pe Peneș Curcanul nr. 4-5, dacă nu pentru a sta la taclale cu artiștii, activiștii și profesioniștii care activează în Hub, măcar pentru cafeaua lor incredibilă. Fără vreo glumă, e cea mai bună cafea pe care am băut-o în 2021.
  2. După un an și jumătate de mai mică sau mai mare distanțare socială, am apucat să ne zbenguim și noi un pic, vorba ceea, ca poeții. Pe douăzeci și unu dintre poeți îi cunoști, sînt convins, dar e musai să îi menționez aici. Scuze pentru pomelnic: Ana Pușcașu, Ligia Keșișian, Florentin Popa, Mina Decu, Dan Mihuț, Mugur Grosu, Radu Nițescu, Andrei Dósa, Răzvan Andrei, Luca Ștefan Ouatu, Alexandru Higyed, Denisa Ștefan, Ana Săndulescu, Alexandra Mălina Lipară, Ioana Tătărușanu, Sorin Chiperi, Toni Chira, Andreea Drăghici, Mircea Andrei Florea, Elena Boldor, Dumitru Fanfarov. Pe cel de-al douăzeci și doilea l-am cunoscut împreună la Timișoara: Chris Redmond. Muzician (percuționist), poet, artist de spoken word, profesor și coordonator al proiectului Tongue Fu, Chris a fost căpitanul nostru. Și știi ce? Nu îmi pot imagina un ghid mai abil, mai carismatic și mai empatic prin lumea asta fascinantă a scenei de spoken word.
  3. Nu în ultimul rînd, proiectul ne-a adus pe scenă alături muzicieni faini de tot, gata să experimenteze cu și pentru noi, pentru poeziile noastre. Îmi cer iertare pentru faptul că nu rețin numele tuturor, mai ales că s-au perindat pe scena SFN mai mulți muzicieni, toți unul și unul, însă notez că Philip Goron (baterie) și Ștefan Cașcaval (chitară bas și contrabas) au fost cu noi la fiecare pas și – îndrăznesc să spun – s-au îndrăgostit odată cu noi de povestea asta faină numită spoken word. Încă ceva! Chris Redmond nu a venit singurel din Marea Britanie, ci cu prietenul și colegul lui de la Tongue Fu, muzicianul (percuționist) Patrick Davey, care a ținut el-însuși o parte din ateliere, cel mai memorabil dintre care ne-a oferit o sumedenie de instrumente de interacțiune cu publicul, cu scena și, mai ales, cu muzicienii. Big up, Pat!

Bonus: poeții români vorbesc o engleză foarte frumoasă. 🙂

Poeți participanți @Strada fără nume, Timișoara 2021 | Credit foto: Dana Moica

Poezie, lectură publică, impro-show, performance… Poate toate astea, dar și altele. Vorbim de un alt mod de comunicare a poeziei (deja scrise) sau de un alt genre artistic? Ce aduce în plus și ce minusuri are spoken word față de poezia scrisă?

Sorin DespoT: Da, perfect de acord, spoken word-ul poate încorpora toate de mai sus și încă cine știe cîte… Poate fi și un prilej de cadrare, de adaptare, de prezentare într-o lumină nouă a poeziei deja scrise, dar și un prilej excelent pentru a regîndi în tihnă, fiecare cu instrumentul său de scris, procesul creativ. Este un alt mod de comunicare a poeziei, așa deci, ȘI un alt gen artistic, aflat la confluența mai multor arte, cele mai importante dintre care sînt poezia, muzica și arta spectacolului.

În ce privește avantajele și neajunsurile spoken word-ului, în raport cu poezia scrisă… Dumnezeule, Dana, acesta poate fi titlul unui capitol de disertație… Pentru asta, cel mai bine ar fi să scriem un proiect pentru a-l aduce pe Chris Redmond la București ca să ne explice dumnealui în detaliu.

Uite, fiindcă sînt departe de a fi vreun expert în spoken word – nici în poezie nu sînt, în definitiv – pot să opinez din perspectiva omului de comunicare. Pe scenă, funcția poetică a comunicării poate juca, ici-colo, un rol secundar, în favoarea funcției fatice, bunăoară, sau a celei conative, în cazuri aparte. Carevasăzică, pentru a prezenta unui public, de pe o scenă, texte poetice, e musai să asiguri și să menții un contact consistent cu publicul cu pricina.

Poezia, în contextul scenei de spoken word, devine și vehicul, și scop în sine.

Avantajul major – intuiesc – este că poezia ajunge, prin spoken word, la oameni care nu ar fi neapărat tentați să aleagă, la raft, o carte de poezie. Pericolul principal mă gîndesc că este comportat de eventuala tentație a artistului de a trece poezia complet în plan secundar, în favoarea întreținerii unei atmosfere distractive – echivalentul tentației comediantului de a folosi invective pentru o hăhăială ieftinuță – a cheap laugh, cum zice englezul.

E important să adaug și că există diferențe importante între „a scrie pentru scenă” și „a scrie pentru hîrtie” – „writing for page vs. writing for stage”, cum nota Redmond în ateliere. Cînd scrii adresat, știind că ai treizeci de minute la microfon, îți faci pașii cu totul altfel decît în economia unui volum de poezie. E important să eviți monotonia și să iei în considerare, pe cît se poate, construirea unei povești. Storytelling, desigur. Cum altcumva?

Nu toate poeziile se pretează a fi/ a deveni spoken word. Nu toți poeții pot performa în fața unui public. Există poeți și există creatori de „spoken word”. Care este punctul tău de vedere privind afirmațiile de mai înainte?

Sorin DespoT: Înainte de Timișoara ți-aș fi dat, în virtutea propriei intuiții, dreptate. Între timp, însă, m-am convins:

Toate poeziile pot ajunge pe scena de spoken word. Toți poeții pot performa în fața unui public. Există poeți, există creatori de spoken word și există poeți creatori de spoken word.

Chris Redmond (PP) @Strada fără nume, Timișoara 2021 | Credit foto: Dana Moica

Ce criterii trebuie să îndeplinească un poem – gândit și scris în intimitate – pentru a căpăta tranzitivitatea, adresabilitatea necesară unei lecturi-performance? Și ce (alte) calități ar trebui să aibă (sau să deprindă) un poet pentru a performa în fața unui public?

Sorin DespoT: Toate poemele pot fi adaptate, însă unele se potrivesc mai bine decît altele pe scenă, în funcție de context, public, moment etc. De asemenea, toți poeții pot performa în fața unui public, cu condiția să își gîndească și să își pregătească momentul. Totuși, am întîlnit și poeți care pun mîna pe microfon și fac șou fără să fie musai încorsetați de un plan concret. Florentin Popa, Ioana Tătărușanu, Dumitru Fanfarov, Mugur Grosu și alți cîțiva poeți pot fi treziți din somn și împinși direct pe scenă. 🙂

Nici o surpriză aici: poezia cu o oarecare melodicitate intrinsecă – nu musai cu rimă – tinde să facă furori mai abitir. Poeziile care spun o poveste fac și ele furori. Poeziile care ating subiecte sensibile, precum banii, religia și educația, am observat că tind să trezească reacții – nu musai pozitive.

Se poate discuta la nesfîrșit pe subiectul ăsta și putem găsi împreună o sumedenie de criterii și exemple, însă mă opresc la a nota că poezia mișto tinde să genereze reacții notabile indiferent de mediul de livrare.

Din ce ai observat până acum, poeții români sunt dispuși să-și modifice tipul de discurs poetic (deja format) pentru a-l face „spoken word”? Și tot aici te-aș întreba – în ce măsură experiența „spoken word” poate transforma profund, definitoriu, ireversibil un poet, tematica și stilistica poeziei sale, rutina personală a scrisului?

Sorin DespoT: NU, nu sînt dispuși să își modifice marca proprie de discurs poetic, acel #nuștiuce, vocea distinctă pentru care atît au trudit. Și NU, nu e necesar să o facă, ba dimpotrivă! E musai să își păstreze vocea și să o aducă pe scenă în forma sa cea mai autentică. Provocarea ridicată de spoken word este să alături #nuștiuce-ului scriitoricesc încă un #nuștiuce: #nuștiuce-ul performativ. Și DA, tot de trudă este nevoie întru obținerea acestui suplimentar #nuștiuce.

În ce privește potențialul transformativ al spoken word-ului, mă gîndesc că DA, o minunăție ca asta poate influența, dar și informa evoluția orișicărui poet. Dacă atelierul de scriere creativă, cenaclul și clubul de lectură ajută poetul să își rafineze și să își completeze instrumentarul poetic, scena de spoken word scoate poetul din sînul literaturii – din văgăuna de cîrtiță – și îi informează demersurile poetice în medii noi de comunicare.

Experiența scenei aduce, fără îndoială, noi reactivi în creuzetul creativ al poetului.

Consideri că spectacolele de spoken word ar deschide gustul publicului neavizat (și) către poezia scrisă – cu alte cuvinte către cărțile de poezie, lecturate în intimitate? Și, la celălalt capăt, cititorii (mai mult sau mai puțin profesioniști) de poezie cum ar recepta, cum ar îngloba astfel de spectacole în experiența lor livrescă?

Sorin DespoT: Da, sînt convins că dezvoltarea scenei de spoken word are un potențial imens în ce privește creșterea pieței de carte de poezie. Din cîte rețin din spusele lui Chris Redmond, piața de carte de poezie a crescut semnificativ de la an la an, în ultimul deceniu și jumătate, iar motivul principal pare a fi popularizarea temeinică a spectacolelor de acest tip în Marea Britanie.

La celălalt capăt, cititorii de poezie de azi, ei-înșiși, de multe ori, poeți, sînt convins că vor recepta fenomenul în toate felurile cu putință. Mai în glumă, mai în serios, intuiesc că, în rîndul poeților români, spectrul de reacții va avea, la cele două capete:

  • pe de o parte, dezgustul în fața unui soi de pîngărire a poeziei – reacție pe care o aștept de la cei mai elitiști și mai scrupuloși dintre poeți.
  • și, pe de alta, entuziasmul exacerbat al poeților însetați după lumina reflectoarelor.
Sorin Despot performează @Strada fără nume, Timișoara 2021 | Credit foto: Dana Moica

Păstrând proporțiile și imaginându-ne într-o lume eliberată de pandemie & restricțiile aferente ei, crezi că spectacolele de tipul Rudy Francisco ar putea prinde și în România? Ar putea crea un public specific, diferit poate de cel de stand-up com, concerte, teatru etc.?

Sorin DespoT: Sigur că da. Chiar și în contextul pandemiei, ghicesc un vid de piață pe care fenomenul spoken word, în tot soiul de variante, îl poate acoperi cu ușurință. Dovadă o face și proiectul meu de anul trecut – pagina de Facebook Soso recită – care a depășit în scurt timp 4200 de urmăritori.

Nu știu dacă publicul specific de spoken word este ceva la care putem spera prea curînd, însă îmi place de mor să îmi imaginez că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, spectacolele de acest gen ar putea intra pe lista de opțiuni de petrecere a serilor, inclusiv a celor de la sfîrșitul săptămînii. Parcă pot auzi deja dialogul:

  • Ce spui, [introdu aici numele soțului, soției, prietenului etc.], ieșim în oraș? Uite, putem merge la stand-up, la jazz sau la spoken word.
  • Sigur, hai la spoken word de data asta. În seara asta e Tiberiu Neacșu cap de afiș. O să fie blăniță!

Sorin DESPOT (n. 1985, România) este scriitor și consultant în domeniul comunicării. Volumul apasă (Cartea Românească, 2010) i-a adus premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Cel de-al doilea său volum de poezie, termeni | condiții, a fost publicat în 2016 la Casa de Editură Max Blecher. Din 2012, Sorin DespoT este coordonatorul taberei tinerilor scriitori de la Săvârșin. Moderează diferite evenimente literare, între care și Lit Out Loud (LOL), al cărui co-inițiator este.


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s