„Pentru Ivan Pilchin, poezia este un stil de viață”

Omul-acvariu (Arc, 2018), scris în limba rusă de Ivan Pilchin, apare doi ani mai târziu și în limba română. Un volum de debut în poezie care conjugă, sensibil și ideatic, spații discrete, gesturi infinitezimale, sentimente în filigran, gânduri-epifanii, vorbiri șoptite sau tăceri ce deschid fereastra spre frumusețea universului.

„Ivan Pilchin este un etern îndrăgostit. Și iubirile lui țin de felul în care privește lumea, de cum se raportează la tot ce îl înconjoară. Are o capacitate copleșitoare de a vedea frumosul/ urâtul, binele/ răul, grotescul, iluzoriul acolo unde noi mulți nu îl descoperim”, spune Maria Pilchin, cea care a tălmăcit în română cele treizeci și două de poeme și minicicluri poetice cuprinse în Omul-acvariu.


Cât de dificilă, provocatoare sau, din contră, de lesnicioasă a fost traducerea în română a poeziilor lui Ivan Pilchin? Există instanțe în care materialul a suferit o a doua licență poetică (sub semnătura dumneavoastră), altfel spus – l-ați supus unor transformări necesare pentru a păstra mai curând spiritul, decât textul original?

Maria Pilchin: Trebuie să încep prin a spune că nu sunt traducătoare. E o întâmplare frumoasă și fericită faptul că am transpus în română volumul de poeme Omul-acvariu (ARC, 2020). Ivan Pilchin este un traducător afirmat și căutat. Este dificil să lucrezi cu textele unui poet-traducător. Este, să zic așa, în primul rând o dificultate psihologică. Dar am fost tentată să dau limbii române acest volum. Această dorință m-a ajutat. Au fost situații în care traducerea, pentru a fi frumoasă, nu a fost fidelă. Puține. În mare parte am găsit echivalențele românești. Trecerea dintr-o limbă în alta ține de un anumit simț lingvistic. Eu îl am, de mică, o știu de mult, e un dar al meu. Am și făcut școala primară în rusă. Îmi erau aproape ambele limbi. În acest sens, țin să îi mulțumesc prietenului nostru de la București, prozatorului și eseistului Iacob Florea care a citit manuscrisul tradus și a venit cu câteva recomandări. A contat pentru noi acest ochi din afară. Desigur, l-am tot consultat pe Ivan. Ar fi putut să își traducă și singur cartea. Dar știam că nu o va face. Și atunci m-am apucat eu. Acum, când volumul deja are un dosar critic impunător, când se bucură de o reală receptare, constat că a fost o decizie bună.

Maria Pilchin

Pornesc de la poemul intitulat „ars poetica” și vă invit să spuneți mai multe despre poetica acestui volum. Ce reprezintă, fundamental, poezia pentru Ivan Pilchin?

M.P.: Ivan este un filolog foarte responsabil cu textul. Știu cum lucrează. Știu cum se raportează la poezie. De fapt, poezia în casa noastră ține de un sentiment aproape religios. Doar că epoca noastră, generația noastră de scriitori și artiști evită patetismele și emfaza de proastă calitate. În cazul lui Ivan Pilchin, poezia lui vine dintr-un bilingvism armonios, dintr-o existență firească și organică întru literatură. Este și un bibliofil incurabil. Avem peste 9000 de volume în biblioteca noastră de familie. De toate se ocupă Ivan. Poezia este astfel un stil de viață.

Și tot legat de acest subiect. „Cuvintele noastre / doar niște ecouri”, scrie poetul la un moment dat. Cuvintele îi par insuficiente, neacoperitoare, câteodată niște unelte prea modeste în procesul de reprezentare și comunicare. Așadar poezia transcende cuvântul, este mai presus de acesta, în viziunea autorului?

M.P.: Da, este vorba de o stare, o formă de a exista și de a te identifica. Poezia este alimentată de oniric, de stările dintre veghe și vis. Este un scriitor nocturn. Este ceva din poeții romantici în asta. Deși, spre deosebire de ei, el e totuși un poet al luminii. Este o formă de a îmbogăți limba, de a o multiplica, de a o ridica la intensități majore. „Ecourile” din acel poem ne amintesc de faptul că noi trăim într-o epocă a deja spusului.

Numită sau nenumită ca atare, este multă dragoste în volumul Omul-acvariu. Dragoste pentru ființa iubită, pentru poezie, pentru întâmplări mărunte, pentru gânduri pasagere. O dragoste uriașă, care antrenează elemente primordiale („eau de vie”) sau o dragoste în cheie ludică („love is…”). Ce îl inspiră pe poetul Ivan Pilchin? Și cum reușește să mențină această constantă afectivă pe parcursul tuturor textelor sale?

M.P.: Ivan Pilchin este un etern îndrăgostit. O știu de mult. Și iubirile lui țin de felul în care privește lumea, de cum se raportează la tot ce îl înconjoară. Are o capacitate copleșitoare de a vedea frumosul/ urâtul, binele/ răul, grotescul, iluzoriul acolo unde noi mulți nu îl descoperim. Este o chestiune de privire. Dragostea este o modalitate de apropiere. Este atingerea lumii. O lume a cotidianului, a mizeriei, a marilor deziluzii. Poetul este conștient de toate acestea. Poetul nu trăiește cu himere. El pur și simplu încearcă să întrezărească tainele lumii chiar și acolo unde alții cred că e o bagatelă existențială. Lucrurile mărunte, un fel chose-ism poetic, gesturile aparent nesemnificative capătă la el o dimensiune tandră.

S-a scris prea puțin despre omul-acvariu din poemul cu același titlu – un concept deschis multor interpretări. Care ar fi semnificația cea mai apropiată de intenția poetului?

M.P.: „Omul-acvariu” este un text despre contingență: „sunt omul-acvariu/ locul în care încap pești și ape/ și bulele de aer…/ și tu cu mine”. Desigur, nu ne poate scăpa simbolistica creștină a peștelui, marele corpus literar al acestuia, toate pot fi găsite acolo. Depinde de cititor. Și aceasta este marea calitate a volumului: o poate lectura un cititor avizat, cu școală serioasă, dar și unul care caută lectura de plăcere. „Omul-acvariu” este și marca omului recent, a individului care trăiește trecerea dintre secole, dintre milenii, din Era Peștilor în Era Vărsătorului. Reperăm un fel de tranzitivitate pe care o semnalează poetul. Un fel de „Panta Rhei”. Toate curg și se transformă. Surprindem ideea de depășire, creștere și devenire care are un început, dar este fără sfârșit. Această absență a finitudinii e importantă. Peștele e spirit, e spiritul din noi, cei care devenim. Trecerile din lac în mare, din mare în ocean sunt transferurile dintr-o dimensiune a existenței în alta, este transcendența.

Într-un miniciclu de poeme „globuri portocalii zboară deasupra orașului”, „șanțul se face un râu din care ies crocodili domesticiți”, „rinocerii pitici își fac cuiburi de iarbă”… Un Macondo inspirat de García Márquez – dar prin ce s-ar diferenția realismul magic propus de Pilchin față de cel din romanul Un veac de singurătate?

M.P.: Márquez l-a marcat profund, o știu de mult. Ne-a marcat pe ambii. Mai mulți scriitori latino-americani au făcut-o: Borges, Llosa, Cortázar. Realismul lor magic este un pretext de a construi lumi poetice. Nu știu dacă îl putem numi pe Ivan Pilchin un poet apropiat de realismul magic, dar, cu siguranță putem repera în textele lui o magie a realității, niște date ale realului care converg într-un fel de mistere poetice, un fel de ritualuri textuale inițiatice.

Trecutul cu bune și rele este evocat melancolic, dacă nu chiar nostalgic („il était une fois dans l’ou(est)”), marea literatură s-a scris deja, iar aceasta stârnește nu doar emulație, ci și umilință scriitorilor de azi („să devin gogol”). Cum se situează poetul Ivan Pilchin față de prezent și, proiectiv, față de viitor? Și cum și-l imaginează pe „omul zilei celei noi”?

M.P.: Ivan a predat 14 ani literatură universală și literatură germană la Universitatea de Stat din Moldova. De acolo vine. Este autorul a trei manuale de literatură universală. E un curaj să mai poți să scrii după asta literatură. Omul cel nou în literatură este de fapt cel care este capabil să asimileze trecutul literar și să meargă înainte. Cel care se împotmolește în fascinația gratuită, fără a-și cultiva spiritul critic, experimentul, spiritul novator, rămâne acolo în zona epigonismelor. Știu că el caută mereu să aducă ceva nespus, ceva ignorat, marginalizat în trecutul nostru literar. Și mi se pare aceasta o atitudine normală.

O tăietură minimalistă a versurilor, un limbaj simplu, dar în același timp „nobil”, elevat, din care nu lipsesc referințele biblice și, pe alocuri, termeni ușor arhaizați. Ați putea încadra stilistic (nu neapărat tematic) creația lui Ivan Pilchin în tendințele poeziei contemporane – de dincolo și de dincoace de Prut?

M.P.: Există în acest minimalism al lui un fel de aristocratism. Vine din ceea ce este, din ceea ce face. Îi lipsește poetica aglomerată, prețioasă, gălăgioasă. Scrie scurt, dozat. Spune puțin. Este ceva din spiritul nemțesc în asta. Este germanist de formare. Arhaizarea ține și de un fel de a stiliza poezia. Îi vine și din școala filologică pe care a făcut-o. Ceea ce generațiile care urmează după noi o vor face din ce în ce mai greu… Poezia lui este perfect sincronizată cu tot ce se face în literatura contemporană de limbă română, dar și din lume (vorbește și citește în patru limbi). Temele postumaniste, subiectele ecologiste, scrisul de după Logos, temele socio-politice – toate sunt acolo. Doar că el nu gustă din poezia-manifest. Există mereu riscul de a lăsa doar niște texte datate. Toate sunt topite și transformate în pagină. Trecutul literar și cultural, geografia mentală, dimensiunile socio-politice, criza ecologică, criza individului – iată care sunt temele lui. Subiecte înserate discret în poeme. Doar un ochi atent le poate desprinde, le poate descoperi. O nuanță cromatică, un simbol heraldic, un intertext abil camuflat – așa își construiește el textele.

Dacă ar fi să prindeți în câteva sintagme-cheie esența și fațetele poeziei din Omul-acvariu, care ar fi acestea?

M.P.: „Omul-acvariu” este un volum, în primul rând, despre dialog (multe poeme au forme dialogale). O carte despre poezie, iar poezia e despre dragoste. E regăsirea de sine în lume și comunicarea cu universul prin semne. E căutarea lucrurilor simple în ipostazele complexe ale vieții. O scriitură a cotidianului care caută metafizicul. Poetul își ridică privirea din rutina de zi cu zi și descoperă cerul. Un cer-ecran pe care sunt proiectate semnele ascunse ale divinului. „Ivanghelia” nu este o erezie a lui Ivan, ci o încercare de a individualiza dumnezeirea pe o stradă, lângă o casă, într-o biografie. Este un fel de întrupare nenumită (în volum) a Celui de Sus în fiecare din noi.


ars poetica

și apoi tu ai zis: să îți cânți aproapele ca pe tine însuți.

și încă: dacă vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar poezie nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. și dacă am darul prorociei și tainele toate le cunosc și orice știință, și dacă am atâta credință încât să mut munții, iar poezie nu am, nimic nu sunt. și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu să fie ars, iar poezie nu am, nimic nu-mi folosește. poezia îndelung rabdă; poezia e binevoitoare, poezia nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. poezia nu cade niciodată, cât despre prorociri – se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși.

și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și poezia. iar mai mare dintre acestea este poezia.

il était une fois dans l’ou(est)

iată cuvintele
pe care
nu le voi mai
înțelege

nu fi tristă
ți-am zis

povara mea
o voi purta
ca pe un rucsac
în spate

muzica
din trecut
răsună exact
atât
cât au nevoie
ciorile
pentru a juca
în apus
hora lor

deasupra caselor
deasupra parcului
deasupra lacului

ultimul acord
l-a dus în ciocul său
cioara
care s-a rătăcit
de cârd

cerul s-a curățat
pe geam se văd
niște dâre uscate

nu fi tristă
ți-am zis eu ție

melancolie
cu ochi albaștri

să fie
muzică

(Ivan Pilchin, Omul-acvariu, traducere de Maria Pilchin, Editura ARC, 2020, 64 pagini)


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s