„Revoluție și inocență”, prima traducere în românește a poemelor lui Mario Benedetti – interviu cu Claudiu Komartin și Ligia Keșișian

Mario Benedetti (14 septembrie 1920 – 17 mai 2009), unul dintre cei mai mari scriitori uruguayeni ai secolului trecut, a lăsat o operă impresionantă, care se bucură și astăzi de o imensă popularitate. Poemele sale, încărcate de emoții puternice transmise într-un limbaj accesibil – Nu scriu pentru un cititor oarecare, din viitor, scriu pentru cititorul de lângă mine, pentru acela care aproape că-mi citește poemele, aplecat peste umărul meu”, spunea Mario Benedetti – continuă să fie citite, recitate ori cântate nu doar de compatrioții scriitorului, ci de întreaga lumea hispanică iubitoare de poezie.

Despre Revoluție și inocență, prima tălmăcire în limba română din poezia autorului uruguayan, publicată de Casa de Editură Max Blecher cu prilejul centenarului Mario Benedetti, am dialogat cu Claudiu Komartin și Ligia Keșișian, traducătorii acestei antologii-eveniment.

„Revoluție și inocență” este prima antologie în limba română din poezia lui Mario Benedetti, un scriitor uruguyan important și prolific, care a fost tradus până acum în 20 de limbi (!). Cum ați explica absența traducerilor din lirica (sau proza) lui Benedetti în spațiul literar românesc, care a arătat interes față de literatura latino-americană de-a lungul timpului?

Ligia Keșișian: Interes mi se pare că a existat mai curând pentru proza din spațiul hispanic, decât pentru poezie, acesta insinuându-se de regulă în preajma traducerii anumitor opere în limba engleză. Altfel, sunt foarte mulți poeți de limbă spaniolă și chiar de limbă engleză care încă nu sunt traduși în română, însă e clar că în ultimii ani, interesul pentru poezie este în creștere și sperăm să vedem în viitor cât mai multe traduceri din poeți străini care merită să li se dezvăluie și cititorilor din țara noastră – la fel de mult sper ca din ce în ce mai mulți cititori să dezvolte o curiozitate și o poftă pentru poezia contemporană în general, să depășim un pic zona autorilor canonici, cum sunt de pildă Nichita Stănescu la noi și Neruda în spațiul latino-american și să descoperim autori care au schimbat literatura și au scris sau scriu cărți absolut remarcabile – cum au fost Mariana Marin, Virgil Mazilescu la noi și Nicanor Parra sau Alejandra Pizarnik în America Latină. Încă mai e de lucru în zona aceasta, dar peste zece ani, sunt sigură că lucrurile vor arăta diferit și asta se va întâmpla în principal datorită unor edituri foarte implicate și dedicate, așa cum este Casa de Editură Max Blecher.

Claudiu Komartin: Și mie mi-e greu să explic de ce Mario Benedetti, în ciuda celebrității sale din anii ’60-’80 ai secolului trecut nu a fost tradus la noi în perioada comunistă. Că doar existau colecții precum „Orfeu” și „Poesis” în care apărea multă poezie mondială, uneori tradusă mediocru sau de-a dreptul aproximativ, dar oricum. De proză nu mai vorbesc, Armistițiul, romanul lui faimos din 1960, a fost tradus în nenumărate limbi, s-au făcut două filme după el… Iar Benedetti era un om cu vederi de stânga, un scriitor militant care a fost foarte activ în lupta dusă de intelectualii latino-americani împotriva regimurilor de extremă dreaptă care au făcut atâta rău Argentinei, Uruguayului, Nicaraguei sau Republicii Chile. Nu știu, poate că nu s-a găsit nimeni pe aici care să-l descopere și să convingă sistemul etatist al vremii că poate fi un succes și nu pune probleme de ordin ideologic. Bine că se întâmplă acum. Iar în anii următori, dacă lucrurile vor merge așa cum le gândesc eu, vor apărea și la noi antologii din Parra și Pizarnik în primul rând, dar și din Susana Thénon, Juan Gelman și chiar autori contemporani, cum este extraordinarul poet chilean Raúl Zurita.

Cum a avut loc selecția poemelor cuprinse în „Revoluție și inocență”? Putem vorbi despre un Best of, despre o antologie reprezentativă sau mai degrabă despre una subiectivă?

L.K.: E o selecție ce cuprinde poemele esențiale ale lui Benedetti, fie că vorbim de poeme de dragoste, sociale, politice, despre poemele lui prozaice, de această epică a cotidianului specifică lui Benedetti, în limbaj colocvial, uneori umoristic, despre cele care transpun memoria, exilul, pierderea, carnavalul – antologia cuprinde texte foarte diferite între ele, din epoci diferite. Astăzi, suntem deja obișnuiți cu acest melanj al genurilor în poezie, întâlnirea dintre liric și epic a devenit cât se poate de firească, însă Benedetti a fost considerat mult timp un scriitor împotriva curentului, chiar exotic, în special pentru regiunea Rio de la Plata. Altfel, poate că în antologie veți regăsi poeme sociale și politice mai mult decât poeme de dragoste și veți observa că foarte multe dintre ele sunt actuale și necesare. În același timp, multe dintre poemele sale de dragoste sunt și politice, la fel cum multe dintre poemele sale politice sau sociale sunt și poeme de dragoste.

Poeme sociale, poeme politice, poeme de dragoste, poeme filosofice – își găsesc locul firesc în acest volum. Care ar fi „firul roșu” în alcătuirea antologiei – respectarea unei cronologii a creației, trecerea firească de la o tematică la alta sau un alt element conector/care justifică contiguitatea?

C.K.: Întrebările acestea conțin și răspunsurile pe care se presupune că trebuie să le schițez. Da, am încercat să facem o antologie care să nu fie aranjată nici după criterii „tematice”, nici cronologice – dorința a fost ca aceste patruzeci și cinci de poeme, ce reprezintă o selecție restrânsă, dar foarte riguroasă din opera poetică benedettiană să poată fi citite ca un volum nou – de fapt, pentru cei care îl descoperă pe Benedetti, Revoluție și inocență chiar asta este, o carte în care se găsesc deopotrivă poeme de dragoste și poeme combative ce arată diferite temperaturi ale poeziei uruguayanului, iar trecerea prin diferite vârste și epoci e surprinsă în interstiții, în pliurile antologiei – și asta în primul rând fiindcă acest poet a rămas un spirit tânăr, adică tenace, activ și pasionat, de-a lungul întregii sale vieți.

Ce însemna Mario Benedetti pentru voi înainte de experiența „Revoluție și inocență”?

L.K: L-am descoperit pe Benedetti acum mulți ani, la pachet cu alți scriitori din spațiul latino-american, precum Alejandra Pizarnik, Juan Gelman, Oliverio Girondo, în filmul regizorului argentinian Eliseo Subiela – El lado oscuro del corazon (1992), film pe care l-am urmărit între timp de cel puțin 20 de ori. Mi se pare fabulos rolul pe care îl poate avea cinema-ul în a coagula multiple forme de artă, e un mediu care poate aduce laolaltă, dincolo de partea vizuală, și literatura, muzica, artele plastice; am descoperit foarte mulți artiști în felul acesta și cred că regizorii și scenariștii, dacă au destulă imaginație și viziune, au o putere extraordinară în a arăta unui public larg artiști valoroși ai vremii și regiunii. Și datorită lui Subiela, m-am întors dintr-o călătorie la Buenos Aires cu un geamantan căptușit cu cărți. Pentru a reveni la Benedetti, două dintre poemele care sunt rostite în film și se regăsesc și în antologia noastră, Tactică și strategie și Inimă blindată, m-au uluit prin faptul că am regăsit în ele limbaj specific războiului – să vorbești despre dragoste ca și când ai vorbi despre o conflagrație e ceva ce autorilor din America Latină le reușește cu siguranță și e un lucru care m-a atras mereu la acea zonă literară, această angajare pe care ei reușesc să o transpună cu lejeritate, uneori subtil, alteori feroce.

C.K.: Îi citisem câteva poeme cu ani în urmă într-o antologie masivă a poeziei latino-americane din secolul XX, dar Benedetti nu era pentru mine, până recent, o referință cardinală. Cu ocazia acestui proiect, adică citind câteva sute de poeme din care s-a alcătuit antologia, am intrat cu adevărat în universul său lăuntric.

Ați întâmpinat momente dificile în timpul traducerii? Care au fost cele mai mari provocări de tălmăcire?

L.K.: Nu am simțit să fi fost momente dificile, traducerile au curs bine, cred că a contat foarte mult faptul că am avut o comunicare foarte bună cu Claudiu și am simțit o mare deschidere din partea lui, l-am primit amândoi pe Benedetti ca pe un vechi prieten și am vorbit cu toții aceeași limbă. Mulțumirea mea vine și din faptul că, recitind antologia după ce am isprăvit-o, nu am regăsit acolo două voci, așa cum se întâmplă uneori atunci când există doi traducători, ci una singură, firească.

Există între poemele traduse unul anume cu care ați rezonat într-un mod aparte sau care v-a produs o formă de revelație?

L.K: Pentru mine, cel mai mare impact l-a avut poemul Bărbat la închisoare privindu-și fiul – e un poem teribil despre neputință, despre nedreptate, despre demnitate. L-am tradus plângând cu sughițuri, pe urmă, când l-am citit cu voce tare ca să mă asigur că totul e la locul lui, am luat-o de la capăt – traduc și plâng, traduc. A fost o experiență năucitoare, aș fi vrut să mă teleportez în poem și să-l ajut pe omul acela să evadeze pentru a-și vedea fiul – „nu mai plânge băiete/ e o porcărie să zici/ că bărbații nu plâng/ aici plângem cu toții/ urlăm ragem ne tragem mucii țipăm/ blestemăm/ pentru că e mai bine să plângi decât să trădezi/ pentru că e mai bine să plângi decât să te trădezi/ plângi/ doar nu uita.”

C.K.: Sunt destule poeme în cartea asta care-mi plac mult – printre ele, „Inimă blindată”, „Apărarea bucuriei”, „Cei dispăruți”, „Leafă”, „Aproape un recviem”, „Lovers go home”, „Incendierea corăbiilor”, „Bărbat privindu-și țara din exil”, „Bărbat la închisoare privindu-și fiul” sau „Fiica bătrânului paznic de far”. Am numit doar zece poeme preferate, ar fi putut fi cu siguranță mai multe. Cum să nu te entuziasmeze versuri atât de actuale în vremurile noastre pe cât erau și acum o jumătate de secol: „Acea speranţă ce-ncape într-un degetar, / acel trotuar înalt mărginind noroiul, / acel du-te-vino al visului, / acel horoscop al unei foarte lungi călătorii, / și lunga călătorie cu oameni și cuvinte de adio / și ţări cu ninsoare și inimi / unde fiecare kilometru e-un cer distinct, / acea încredere de cine știe când, / acel jurământ pentru cine știe cât timp, / acea cruciadă spre cine știe unde, / acel altcineva care ai fi putut fi / cu altă cadenţă și un dram de noroc, / în fine, o voi spune odată pentru totdeauna: / nu-i loc pentru acea speranţă / ce-ncape într-un degetar în acest plic / cu bancnote murdare de la atâtea mâini murdare / care mă plătesc, desigur, la sfârșitul fiecărei luni / spre a păstra la zi registrele / și a lăsa viaţa să curgă, / picătură cu picătură / ca uleiul rânced.”

Mario Benedetti a scris poeme narative care curg în valuri emoționale, poeme retorice care cer parcă recitare declamativă, dar și poeme cu mesaje discrete, concentrate în structuri minimaliste (precum „Lașul”). Ce conferă unitate (stilistică sau de alt fel) poeziei lui M.B.?

L.K.: Benedetti mereu a scris pentru „cititorul-aproapele meu”, așa cum el însuși spunea: „Nu scriu pentru un cititor oarecare, din viitor, scriu pentru cititorul de lângă mine, pentru acela care aproape că-mi citește poemele, aplecat peste umărul meu.”. Toate poemele lui au cu siguranță în comun faptul că transpun valuri de emoții puternice și lucide printr-un limbaj colocvial, accesibil, o sintaxă simplă, reușind să provoace și să angajeze cititorul.

În prefața antologiei, Claudiu inițiază o paralelă interesantă (care se cere studiată) între Mario Benedetti, reprezentat al mișcării literare „Generaţia ‘45”, și al nostru Geo Dumitrescu, inițiator al grupării postbelice „Albatros”. Pornesc de la această simetrie ca să întreb cât de actuală este (și ce așteptări de receptare există pentru) poezia lui Mario Benedetti, în contextul cultural românesc de azi?

C.K.: Aceasta a fost o întrebare pe care ne-am pus-o încă din prima fază a alcătuirii cărții. Discuțiile cu Alina Cantacuzino, coordonatoarea departamentului cultural de la Institutul Cervantes din București (ea însăși o reputată traducătoare a lui Bolaño și Ricardo Piglia în românește) vizau acest punct: care să fie linia principală, „principiul călăuzitor” al unei selecții dintr-un corpus literar întins și variat care să fie grăitoare pentru performanța poetică a autorului, dar să și dea seamă despre actualitatea acestei poezii. Un scriitor ca Benedetti (și toți marii sud-americani pe care îi admir) este actual, nu poți să nu rezonezi la tensiunile și la adevărul rezonant și neconcesiv pe care le mărturisește, mai cu seamă în vremuri tulburi cum sunt acestea pe care le traversăm. Cu riscul de a părea lipsit de modestie, cred că ne-a reușit.

Interviu realizat de Dana Pătrănoiu


Aceasta este casa mea

Nu încape îndoială aceasta este casa mea
aici mă petrec aici
mă mint singur fără măsură
aceasta este casa mea închisă în timp

vine toamna și mă apără
primăvara vine și mă condamnă
primesc milioane de oaspeţi
care mănâncă și râd
copulează și dorm
se joacă și se gândesc
milioane de oaspeţi care se plictisesc
și au coșmaruri și crize de nervi

nu încape îndoială aceasta este casa mea
toţi câinii și clopotniţele
trec prin faţa ei
însă casa mea e biciuită de fulgere
iar într-o zi va crăpa în două

iar eu nu voi ști unde să mă adăpostesc
pentru că toate ușile dau în afara lumii

Luna îngheţată

Prin această singurătate
șireată
stăpânită

prin această singurătate
a scurgerilor sfinte
a urletelor îndepărtate
a tăcerii monstruoase
a amintirilor la sol
a lunii îngheţate
a nopţii pentru alţii
a ochilor larg deschiși

prin această singurătate
inutilă
pustie

poate fi câteodată
înţeleasă
dragostea.

Incendierea corăbiilor

În ziua sau noaptea în care în sfârșit vom ajunge
vom fi nevoiţi să incendiem corăbiile

Însă înainte de asta le vom fi ticsit
cu aroganţa noastră masochistă
cu scrupulele noastre blege
cu subaprecierile noastre oricât de discrete
cu abilitatea noastră de a fi subapreciaţi
cu falsa noastră modestie și dulcea propovăduire
a autocompătimirii

și nu doar asta
vor mai fi pe corăbii de incendiat și
hipopotami din wall street
pinguini din nato
crocodili de la vatican
lebede de la palatul buckingham
lilieci de la el pardo
și alte materiale inflamabile

în ziua sau noaptea în care în sfârșit vom ajunge
vom fi nevoiţi fără îndoială să incendiem corăbiile
astfel nimeni nu va fi supus riscului sau tentaţiei
de a se întoarce

e bine să se știe încă de pe acum
că nu va exista posibilitatea de a vâsli pe timpul nopţii
până la alt mal decât al nostru
având în vedere că va fi abolită pentru totdeauna
libertatea de a prefera nedreptatea
și doar din această privinţă
vom fi mai intoleranţi decât dumnezeu tatăl
în orice caz după cum nimeni nu va putea tăgădui
lumea aceea înfrântă cu greu
a avut cândva trăsături demne de menţionat
ca să nu spun notabile
va exista oricum un muzeu al nostalgiilor
unde li se vor arăta noilor generaţii
cum erau
parisul
whiskey-ul
claudia cardinale

(Mario Benedetti, antologie Revoluție și inocență, traducere de: Claudiu Komartin și Ligia Keșișian, Casa de Editură Max Blecher, 2020)

Mario Benedetti | Credit foto: Pablo Bielli / AFP/Getty Images


Claudiu KOMARTIN este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).

Ligia KEȘIȘIAN (n. 1988, Piatra Neamț) a debutat în 2017 cu volumul de poezie Mici cutremure, urmat de Miss Houdini (2019), publicate la Editura Charmides. Selecții din poemele ei au fost traduse în franceză, maghiară, greacă și engleză și publicate în mai multe antologii și reviste literare. Traduce poezie și proză din engleză și spaniolă (Alejandra Pizarnik, Alejandro Jodorowsky, Raul Zurita, Mario Benedetti etc.


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s