„Cred în capsula limbajului, dar nu separată de viață” – interviu cu Svetlana Cârstean despre „Sînt alta”

Cea de a patra carte a Svetlanei Cârstean, Sînt alta, publicată în 2021 de Editura Nemira, este văzută de criticii literari drept o încununare a formulelor poetice experimentate de autoare în Floarea de menghină, Gravitație și Trado. Volumul explorează și ipostaziază identitar, curge ca un fluviu surprinzând „frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești” (Andrei Codrescu) sau, din altă perspectivă, este un film al „contactului uman cu realitatea haotică, uneori violentă, cu absențele fundamentale, cu geografiile emoționale…” (Anastasia Gavrilovici).

Sînt alta vorbește „despre limbaj, despre virtual, despre otherness” și despre o mulțime de alte lucruri, așa cum afirmă chiar autoarea în interviul de mai jos.


Cum ai pornit în această aventură de căutare a sinelui nu doar liric din recentul tău volum Sînt alta? Cât de dificilă/sinuoasă a fost această călătorie (inițiatică și poetică)?

Svetlana Cârstean: Am început să scriu la această carte care este astăzi Sînt alta în vara lui 2016. Tocmai apăruse Trado în Suedia, carte scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad, eram la un an după lansarea Gravitației și se schimbaseră multe și în viața mea și în felul în care ajunsesem să mă raportez la scris și la poezie. Cred că încă de după publicarea Florii de menghină eram mai degrabă pregătită să scriu proză, în 2010 lucram la un text care a rămas suspendat, el a făcut loc altor cărți pe care atunci nici nu mi le imaginam. Sînt alta a desenat un drum al întîlnirii cu alteritatea, cu celălalt, pe care l-am tot parcurs în tot acest timp. Sigur că orice carte începe într-un anumit fel în istoria ei și se transformă permanent, e imposibil de anticipat forma finală. Sînt alta s-a schimbat din 2016 pînă în 2020, poemele au crescut unul dintr-altul, dar structura sub care au apărut a reglat uneori decisiv luminile asupra fiecăruia dintre ele.

Aș putea spune că e o carte despre limbaj, despre virtual, despre celălalt, despre otherness, dar e și o carte de dragoste, de călătorie, bazată pe curiozitate, explorare, obsesii teoretice, dar și pe voci diverse, foarte îndepărtate de vocea mea. E o carte scrisă inițial mult în afara casei, în cafenele de peste tot, în mijlocul oamenilor care vorbesc lucruri dintre cele mai diverse, cărora le auzi și le captezi vocile, fără să îi cunoști. E o carte începută la Istanbul și sfîrșită în pandemie, scrisă la Tel Aviv, în cafeneaua Nechama, dar și prin hoteluri din Varșovia, New York, Sofia, Moss, în Norvegia, sau Kuala Lumpur. Mă bucur că am reușit să o termin în 2020, deși, așa cum am mai spus deja, mi-a fost frică la sfîrșitul lui martie că e cartea unei lumi vechi. Am acceptat greu că e pentru vremea ce vine, dar cred că asta s-a datorat unei percepții stranii asupra timpului în 2020 și mai ales la finalul lui, un fel de muchie pe care te clatini nu doar o zi, două, trei, ci mult mai mult, pînă cînd ajungi și să uiți că ești pe muchie.

O cronică la Sînt alta punctează prezența unei poetici a crizei în acest volum. Dacă ești de acord cu această afirmație/sintagmă, te-aș întreba în ce măsură așa-numita criză identitară (și/sau altcumva) diferă substanțial față de cele care au dat naștere volumelor tale precedente – Trado, Gravitație, Floarea de menghină.

Svetlana Cârstean: Orice carte e o criză sau devine pe parcursul scrierii ei. Nu poți scrie dintr-o poziție de confort sau, scriind, oricum vei părăsi sistematic zona de comfort. Și orice carte reformulează inclusiv lucruri pe care le-ai spus altădată poate. Cu toate astea, Sînt alta e pentru mine, ca autoare, o voce complet nouă, chiar dacă unele poeme au mai circulat în acești ani sau dacă există reflexe din volumele de dinainte. Ce sînt și ce scriu evoluează organic, nu m-a interesat niciodată să continui identic ceea ce am făcut înainte. Dimpotrivă. Am scris poemul Floarea de menghină într-o săptămînă și mi-a fost frică după aceea că m-aș putea lăsa sedusă pe termen lung de acel tip de voce. Acum cred că am fost destul de crudă cu mine, am retezat rapid acel text. Printre primii care l-au citit a fost poetul Cristian Popescu, el m-a sfătuit să storc totul din acel filon, să scriu cît de mult pot. Nu l-am ascultat atunci, abia acum îmi pare oarecum rău.

Nu știu exact contextul acelei cronici care vorbește despre o poetică a crizei, însă văd existența ca pe o criză permanentă, nu știu cum se trăiește în afara crizei. Scrisul însă (și textul rezultat din scris) e unificator și asta fără a anula criza în sine. Textul creează unitate, dar lasă înăuntrul lui nealterate ruptura, faliile, fisurile, discontinuitatea, incompletul, treptele lipsă și mai ales sentimentul acut al tuturor acestor elemente care e și el deplin, intens și nealterat.

Sînt alta, văzută ca o explorare a sinelui/căutare identitară în raport cu celălalt – același sau altul, (ne)cunoscut și (ne)numit -, construiește sau aspiră spre configurarea unui eu universal. Ceva se consumă aici. Ce pierde, ce câștigă propriul tău eu/sinele tău liric din această pendulare, trecere fluidă spre și dinspre el/ea, un altul/o alta? Și încă o întrebare aici: acest proces de oglindire (reciprocă) este revelator pentru sinele oglindit, poate fi înșelător prin deformare (întocmai ca oglinzile deformatoare) sau poate transforma integral subiectul oglindit, așa cum propui în „… doi frați / care atunci cînd se uită-n oglindă / văd mereu fața celuilalt”?

Svetlana Cârstean: Sigur că „sînt alta” poate fi privită ca o afirmație și ca un semnal al transformării, dar pentru mine în această carte e mai degrabă vorba despre ceva ce există mereu de dinainte. Cînd am decis că acesta va fi titlul cărții, am listat în mintea mea timp de vreo două luni toate interpretările posibile care i s-ar putea da, de la cea mai îndemînă pînă la cea mai îndepărtată, de la cea mai legată de feminitate pînă la cea mai androgină. Cartea nu lucrează în primul rînd cu sensul „m-am schimbat”, deși sigur că e o direcție care poate fi implicit valabilă, dar prioritar pentru mine în scris a fost să explorez acest alta care precede orice schimbare, care strică și infirmă orice anticipare, orice fixare a eului într-o definiție clară și în general toate prejudecățile noastre legate de celălalt. Și, nu în ultimul rînd, să explorez în substrat ipostaze ale celuilalt ca străin – pentru că aparține unui alt teritoriu, unui alt limbaj, unei alte aparențe, unei alte geografii – și chiar ca inamic care s-ar opune definiției mele identitare fix prin diferență. Mi-a plăcut să mă joc cu ideea că sîntem aparențe unii pentru alții și că ne scăpăm unii altora, iar distanța și virtualul înmulțesc înmiit oglinzile deformatoare din întrebarea de mai sus. Și de fapt e mai mult decît un joc, cred că e esențial să rămînă întotdeauna în fiecare dintre noi ceva intangibil, respectiv ceea ce nu poate fi alterat, umilit, redus, confiscat, anulat și nici măcar cunoscut pe deplin.

Juxtapunerile de metafore cu rol identitar („sînt fata decalajului / rezultatul contorsiunii…”) și în special „sunt fata oricui vrea / aparțin tuturor” m-au trimis cu gândul la Walt Whitman cu al său „sunt vast, cuprind mulțimi în mine”. Fără să te invit la o analiză comparată a celor două texte, aș întreba dacă, dincolo de o asemănare formală, îți asumi și o perspectivă comună cu cea a bardului american, dacă-i împărtășești abordarea sa „panumanistă”, spre exemplu etc.

Svetlana Cârstean: Nu mai putem face această afirmație în același fel ca Whitman, fără să ținem cont de ce s-a întîmplat între timp și implicit de faptul că Whitman a scris acest vers. Și omenirea și literatura au expandat și micit eul în toate felurile și direcțiile. Există o exaltare mistică și totalizatoare la Whitman, care a scris o carte permanent completată și adăugită ca și cum ar fi avut mereu ceva nou de inclus, e o foame de tot, acest tot care nu se mai sfîrșește și e aici o afirmare perpetuă a incluziunii, a creației complete, nesfîrșite, de pe o poziție similară cu cea a lui Dumnezeu și destul de masculină. „Sînt alta” include toate variantele, imposibil de contorizat, toate diferențele, tot ceea ce e străin, dar fără a putea numi acest tot, tocmai pentru că el rămîne veșnic necunoscut. Diferența rămîne diferență, intangibilul intangibil, străinul (și ceea ce e străin) nu poate fi decît inclus și iubit, nu și apropriat. Există în carte o perspectivă mistică, dar nu demiurgică, ale mele sînt dintru ale tale și invers.

Într-unul dintre poemele-„reguli”, spui prescriptiv „cuvintele nu trebuie puse-n pericol de fapte”. De ce anume ar trebui ferit limbajul și cum s-ar putea „păstra la adăpost”? Nu în ultimul rând – crezi într-un limbaj pur (poetic)?

Svetlana Cârstean: E vorba de o obsesie aici, cea a decalajului dintre text și viață și a alinierii lor. Poate mai important decît a feri limbajul de anumite impurități e să observi felul în care obsesia pentru limbaj invadează propria realitate. Să zicem că în carte puritatea sau fantasma ei este tocmai acea naivitate care apare în cîteva poeme. Nu știu dacă aș putea folosi direct cuvîntul „puritate” sau „pur” în text, dacă însă am cedat la cuvîntul naivitate înseamnă că el a fost mai indicat. Cred în capsula limbajului, total verosimilă și suficientă sieși, dar nu separată de viață. Și mi-e greu în continuare să accept că trebuie să trăiesc și în afara textului.

Sînt alta reia și reînnoadă fire tematice din volumele tale anterioare. Există și aici trimiteri la epoca ceaușistă, vorbești din nou despre iubire, despre pierdere și durere, despre ființele dragi (mama)… Și despre război (cu variantele „luptă”, „inamic”, „dușman” ș.a. din aceeași paradigmă). Ce este cu acest război în formă continuată – care, chiar și atunci când identifică un loc precis (Liban, de exemplu), pare o metaforă generalizatoare pentru violența în orice formă, pentru răul universal?

Svetlana Cârstean: Nu cred că reînnoadă intenționat fire tematice din volume anterioare. La urma urmei, spre deosebire de alții, chiar am scris foarte puțin despre comunism, deși vin dintr-acolo. E vorba de realități ale vieții mele la care mă raportez diferit mereu, descopăr mereu o perspectivă nouă. Și viața celor care au existat și în comunism se schimbă, iar schimbarea aduce cu sine o raportare diferită față de acea perioadă, pe care e amuzant să vezi de-a lungul deceniilor cum și-o tot imaginează cei care nu au trăit-o. Nu garantez că nu voi mai avea de a face cu aceste teme, nu mi-am încheiat socotelile cu ele, se vor mai strecura probabil în texte într-un fel sau altul, poate pe poziții minore sau majore. Spun asta preventiv și tot amuzat, fiindcă, pe de altă parte, Sînt alta e încheierea unei noi etape într-adevăr.

Războiul este și el un fel de a spune sînt altul sau alta. A te așeza în tranșee diferite, pe poziții diferite, a-l percepe pe celălalt în mod radical, în mod violent, dar esențial pentru definiția ta identitară, pentru că prin această diferență radicalizată te definești pe tine însuți, exiști vehement și conflictual într-o idee, într-un teritoriu.

Faci parte din „generația copiilor care își doreau cu disperare să / cînte bine imnul patriei / din cea a copiilor care au crezut că a avea o patrie e la îndemînă / că s-au născut cu o țară și-o mamă în inventarul lor”. Cum mai arată țara „care se zărește prin ferestre / afară”?

Svetlana Cârstean: Înainte de 2020 călătoream mult, era varianta cea mai suportabilă, aceea de a putea pleca și a mă putea întoarce oricînd. Sînt deja peste 30 de ani din 1990 pînă acum, de cîțiva ani încoace simt tot mai bine și tot mai apăsător acești ani și nu întrevăd nici o șansă ca dezamăgirea legată de acest timp care a trecut fără a fi folosit cu adevărat să se vindece. Mi-a luat mult ca să ajung la dezamăgire, însă nu pentru că aș fi o mare optimistă, ci din idealism și naivitate. Am fost niște copii ai tuturor mirajelor, comuniste, revoluționare, capitaliste, consumeriste, acum privind pe fereastră nu a mai rămas nici o firimitură din nici un miraj. Și cu asta trebuie să trăim de acum încolo.

Cum s-a simțit poezia (firește, din perspectiva ta) în perioada încorsetată prin care încă trecem, confruntată cu sumedenia de provocări sociale și individuale? Aș mai întreba și dacă apariția acestui nou volum poate semnifica încheierea unei etape și/sau intenția unei viitoare schimbări de paradigmă poetică.

Svetlana Cârstean: La prima ediție din 2020 a Intersecțiilor de miercuri online, îl întrebam pe poetul Andrei Codrescu ce se va întîmpla cu poezia mai departe. Era primul zoom al meu și Andrei a spus în încheierea dialogului nostru că poezia va deveni valută forte în lumea postpandemică. Încep să cred și eu că așa va fi. Dacă poezia nu e făcută să ne liniștească, nici să ne adoarmă, ci dimpotrivă să ne trezească, atunci e momentul cel mai bun să utilizăm poezia în viețile noastre. Poezia e locul în care cele mai extreme trăiri, cele mai radicale și conflictuale, fragilitatea sau soliditatea ființelor noastre sînt incluse și chestionate, aici toate lucrurile astea care se bat cap în cap pot conviețui în maximă armonie.

Încă mă bucur de apariția acestei cărți noi, pe care o văd adaptată din start la lumea nouă, mai adaptată decît mine, și așa mi se confirmă iar decalajul dintre noi înșine și cărțile noastre. E o carte care a consumat multe resurse interioare, nu știu ce vine după ea, ce paradigmă sau ce obsesii și, chiar dacă le știu parțial, nu știu în ce formă o să le las să se manifeste. Deocamdată sînt extrem de recunoscătoare pentru receptarea volumului Sînt alta, pentru solidaritatea librarilor și a cititorilor, a editurii mele, Nemira, iar dacă prin Sînt alta au fost cîștigați noi cititori pentru poezie în general nu pot să fiu decît foarte fericită.

Svetlana Cârstean, 2017 | Credit foto: Maria Nițu

Interviu realizat de Dana Pătrănoiu


nu sunt pregătită să mă despart de nimeni
am o noțiune inflexibilă despre apropiere
corpul meu stă înclinat în direcția din care vii tu

Nu am jumătate. Nu există jumătate pentru mine care să
completeze ceva.
Nu există gol aici în care să se așeze cealaltă jumătate.
Nu e nimic de completat.
Nu zgîrie nimeni ușa pe dinafară ca să intre.
Mă așez mereu pe o jumătate de scaun dar nu ca să fac loc
altcuiva în cealaltă jumătate.
Mă așez pe o jumătate de scaun ca uneori să pot fugi din
locul acela cu ușurință.
lar alteori pe cealaltă jumătate mă așez tot eu. Îmi spun.
Imaginează-ți că ești alta.

E ceva fals în lupta asta
E ceva fals în această-ncleștare
E ceva de film prost în scena asta
în care întind mîinile spre gîtul tău

E o retorică moartă
A iubirii

În familia asta avem obiceiul să plîngem.
Din lipsa oricărui ritual, din cauza dezordinii
Plînsul fără justificare ritualică
Un bocet neîntrerupt
O flacără a durerii pe care trebuie să o ţinem aprinsă
Întruna
Și ne e frică dacă se stinge
Cineva trebuie atunci repede să-nceapă să plingă
Ca durerea să nu dispară din casele din oasele noastre

Poate că de data asta se va sfîrși războiul
Poate că de data asta la capătul lui se va naște un copil
Poate că de data asta vom spune shemesh și va ieși soarele


Svetlana CÂRSTEAN s-a născut la Botoșani, în 1969. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat in Suedia, de Editura Albert Bonnier în colaborare cu Editura Rámus. Din 2015, Svetlana Cârstean realizează seria de întâlniri și dialoguri Intersecțiile de miercuri.


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s