Cristina Hermeziu – [între timp îţi vezi de viaţa ta]

Cristina Hermeziu | Sursa foto: Lettrescapitales.com

Cristina Hermeziu este jurnalist literar şi traducător, doctor în Filologie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, din 2004. Până în 2005, când s-a stabilit la Paris, a fost realizatoare de emisiuni la TVR Iași. Între 2004 și 2006 este cercetător bursier la Universitatea Paris II și la Institut Français de Presse și obține o diplomă în tehnica traducerii după studii de master la ESIT – Université Nouvelle Sorbonne Paris 3 (2008). Semnează articole în presa din Franța și din România, și studii în diverse volume colective. 

Coordonează volumul Revoluţia din depărtare (Ed. Curtea Veche, 2011), despre migraţia recentă, cu 30 de mărturii ale unor români exilaţi după 1989. În 2016 publică Publică volumul de versuri Parisul nu crede în lacrimi (Ed. Junimea) distins un an mai târziu cu premiul Opera Prima la Festivalul internațional de literatură „Tudor Arghezi”, Dolj. În 2017 apare Vedere din Turnul Eiffel, publicistică, la Editura Junimea.

Iată câteva poeme din cel mai recent volum al Cristinei Hermeziu, între timp îți vezi de viața ta, publicat în 2020 de Editura Junimea, în Colecția „Cuvinte migratoare”.


apăs tălpile merg las urme

trag după mine
golul

(mă urmează pretutindeni
păstrând distanța
ca un câine dojenit)

din când în când arunc peste umăr
o piatră un miez de pâine o vorbă

ascult căderea
în
gol

șuvoiul acela
de sunet
pur și concav


ca geamătul de orgă
într-o catedrală.

rufele să nu se vadă din stradă
religia să nu se vadă

(zgârietura de pe inimă)

să nu asculți muzica tare
să-ți placă toți străinii
să nu pui poezii pe fb

(tot ce e omenesc
e incorect politic)

la ce bun
întrebi
la ce bun poezia

răspund orb

(ca la un examen
pentru care n-am învățat
nimic)

poezia
arhivează
o materie
care n-a mai fost

pune
timp
între coastele
noastre
subțiri

așează
perne
în jurul
inimilor
noastre
nedumerite

n-am mai scris

pe alpha centauri
scrisul se pedepsește
cu moartea

știi universul
tot universul

e un mare
selfie
fără legendă

de la stânga la dreapta
din mână în mână
din om în om
din bărbat în femeie
din gură în gură
din silurian în cambrian
din antropogen în antropocen
din vorbă în vorbă
din timp în timp

bunica a cusut un strugure indigo pe un pătrat
de etamină albă
punctul în cruce e bombat uniform pe dos e
harta africii

(ziua și lumina scad împreună de dimineață
e o scurgere pe undeva)

le beaujolais nouveau est arrivé țipă radioul
cu baterii și energie de black friday
în bucătărie e frig

umezesc lipesc
mileul de geam
colmatez

în fiecare zi
beau pe stomacul gol
un păhărel din Sena

do you want some champagne
șoptește canadianul
în cuplu
decomplexat

parisul se strâmbă la mine
cu grimasele miniștrilor săi

mascarons mascarons

la pont des arts niște lacăte
pocnesc se dizolvă

(mă întreb ce mai aștepți)

într-o singură zi după iarna crâncenă
cerul s-a jupuit
a curs o făină aspră
am măturat trei fărășe

(e bun de îngrășământ)

a rămas carnea lui albă udă
întinsă deasupra lumii
ca un prosop de baie
peste trupul fierbinte

acum totul s-a limpezit
totul e la vedere acum

ce fac oamenii
împreună
când nimeni
nu vede
cu ochiul celuilalt

când nimeni
nu vorbește

cu gura altuia
ce fac oamenii
împreună
când nimeni nu tremură
cu pielea altuia

când nimeni
nu sângerează
cu sângele celuilalt

ce fac oamenii
împreună
când nimeni
nu urlă
cu urletul altuia

când nimeni
nu-și amintește
amintirile altuia

ce fac oamenii
împreună
când nimeni
nu îmbătrânește
în carnea altuia

(din volumul între timp îți vezi de viața ta, ed. Junimea, 2020)


O. Nimigean (în prefața volumului între timp îți vezi de viața ta):
„Poezia Cristinei Hermeziu e una furată in extremis unei lumi uniformizatoare și alienante, cu atât mai alienantă dacă aparține megalopolisului parizian. Ceea ce nu înseamnă că ar fi un violon d’Ingres, dimpotrivă, întâlnirea cu timpul personal, smuls timpului depersonalizat, are valoare de Ereignis și se petrece à bout de souffle, cu o sensibilitate existențială acută.
Trecutul afectiv, căruia îi sunt rememorate fulgurațiile antonioniene de pasiune și incomunicabilitate, asumarea lucidă a feminității, melancoliile (hrănește bestia/ cu melancolii”), vecinătatea înspăimântătoare și fascinantă a golului, autoironia contrapusă tendințelor de explozie emoțională, sarcasmul (iubește-ți telefonul/ ca pe tine însuți), luciditatea resemnării (ce înțelepciune,/ ce simplitate) încap toate miraculos în notația austeră, cu abia câteva extensii colocviale și mici inserții incantatorii repede reprimate.
Textele acestea mărunte («broutilles») transmit o autenticitate lirică, o finețe și fragilitate umane pe care poezia noastră «hipergeneraționistă» le atinge rareori sau chiar le respinge programatic.”

Cristina Hermeziu, „între timp îţi vezi de viaţa ta”, Editura Junimea, Colecția „Cuvinte migratoare”, 2020, 342 pagini, traducere, prefață, tabel cronologic și note de Dinu Flămând.

Cristina Hermeziu | Sursa foto: Lettrescapitales.com


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s